Taci

Nu-mi place cand taci...
De parca intunericul absoarbe lumina,
De parca intre noi se trage cortina
Si pleci...
Si plec...
Ramane doar umbra tacerii, cortina.

Nu-mi place cand taci.

Draconian - The Solitude

A nuștiu câta noapte

Liniște friabilă
disimulată de acordurile fine ale unor note vibrante.
Creștetul copacului singuratic ascuns în dealul parcurs de picioare goale.
Umbrele nopții alunecă cursiv prin ochii vietăților aflate la câteva minute de spațiul închis.

Luna își prelinge rotunjimile argintii prin geamuri și oglinzi.

O singură lună.
O singură noapte.
Un infinit de reflecte...

Un singur om,
Un singur dor,
Într-un univers plin...

aCasă

Tăcerea țipă prin adâncurile vremii.
Pulberea înțeapă gândul venetic.
Existența răscolită prin gunoi.
Doar resturi , doar resturi de nimic...

Expulzez dorința.
Deschid porțile incertitudinii.
Sufoc speranța inutilă.
Deplâng secundele dintr-n ceas care se hrănește cu viitor nefolosit.
Cerșesc neantul obosit,
La nesfârșit...

Indicator la început de cale

Topim ploaia în păr, în mâini, în haine
Și șifonăm stația cu picioarele umede,
După o seara lungă în care am jucat emoțiile la cărți.

Senzațiile parestezii înoată prin vene
Cînd doi ochi se licăresc în alții doi
Și un contur de orizont se oglindește în noi,
Înmugurind iubirea într-un soare dezgolit de puncte inumane.

Doi ochi noi

Mi-a bătut iubirea în geam.

I-am deschis.

A intrat indecentă, fără pic de cuget, în salonul cu priviri.
În urma ei creșteau umbrele dorului dezolant...
și amintirea.

Din ceasornicar se scurgeau minutele grăbite,
Iar ochii imi căpătau o altă formă și culoare.
Un miros proaspăt de iarnă îmbinat cu raze de primăvară
îmi înțepa inima pe intervaluri febrile...

Și trăiri, atâtea trăiri sonorizate de iubire
desenau cei doi ochi noi
în negru limpede,
în claritate...
în ritmuri ireversibile.

Improvizații

Sute de gânduri se fugăresc prin emisferele creierului, vor a fi apreciate și calcă sfioase prin timpane. O colonie întreagă de celule minuscule par a se desprinde de ceea ce prezentul mi-ar mai putea oferi. Și luna palidă de pe cer poate prezice viitorul... dar e legată sentimental de stele, care nu sunt altceva decât semne deocheate de întrebare... și nu-l mai răsuflă. Văd în ochii ei misterul. Tace.
Și ce naiba am ajuns să fac? Să improvizez universuri?!
Sute de gânduri se intersectează într-un singur "punct-final".

Pași eterni

În curtea sufletului, frigul își face culcuș pentru mult timp.

Lumina taie orizontul camerei în nouă,

Din tavan plouă cu trecut odorifer,

Pereții negri duhnesc a secol chinuit.

Tabloul zilei de astăzi atârnă în minte,

Iar ochii ard de furie cînd încerc să scutur noaptea din mine.

Oglinda rece absoarbe un EU străpuns de multe întrebări fără răspuns...

Eul meu,

topit de veșnicul vechi .

Și din nou calc pe aceiași spini,

și doare,

și înțeapă,

Și nu mai înțeleg de ce nu înțeleg revenirea...

Pentru?

Proza mușcă din mine altfel, astăzi. Precum un virus anonim, inexistent la suprafață, astfel simt cum proza mușcă flămândă dintr-o viață fără sens, dintr-un interior fără margini, într-o noapte fără culoare ...
Aș avea atâtea de spus...și, totuși - nimic.
Cuvintele și-ar dori să rostească jumătăți de adevăr, dar se iau de mână cu confuzia  ... Pentru Cine, Ce?

Când 1+1=0

Orele pleacă și iau cu sine fragmente din noi,
cei de ieri,
cei de azi,
cei de mâine...

Numai viața nu face față ecuațiilor matematice,
Fiecare plus alipit anilor dă zero...

Nimic de spus

Umbre cuceresc îngrijorarea -

În numele trădării,

În numele uitării,

În numele josniciei,

În numele umilinței,

În numele pierdut...

Imperiu distrus - lumina...

Posesori inconștienți de rău

M-am simțit inutilă în mijlocul rânjetului tau lume,
De parcă un flux de mizerii au fost dezgolite din adâncul iadului înflăcărat.

Ieri, priviri reci pătrunse prin mine,
Priviri ciudate,
Priviri otrăvite...
Suspiciune...

Război ați declarat.

Vă rog,
Fără arme,
focuri...
Economisiți gloanțele.

Îmi mușc buzele până la sânge,
Și-i cer lui Hades să mă îngroape de vie...

Profeție iluzorie

Totul pornește de la el,

Profetul iluzoriu.

Nebunul seamănă neîncetat preziceri cu conotație americană.

Și noi, aflându-ne în electorala celor mai tari imaginații

Frământăm percepții pe care dorim să le simțim în întregime...

Zvonuri călătorind prin alfabetul inexistent,

Gânduri reci vâslind pe marea fără valuri

Până la gara care duce nicăieri. 

Triliarde de mile zbânțuinduse cu timpul

în "Dat cu capul de pereți"...

Falsul oferă gratuit lumina la cutie,

Zgârie liniștea cu metal puternic,

Te învață manierele capriciilor...

Ce deliciu, creștete ciobite de gloanțele oarbe ale ipocriziei!

Și noi ne încredem în fals,

Pentru că suntem artificiali,

Suntem din același aluat cu el,

Împreună suntem un tot întreg, un singur proroc american...

Și ce mai punem otravă pe reflecție...sărmănica, nu mai respiră...

L-aș întreba pe Nietzsche în care adâncime zace adevărul,

Dar la ce folos răspunsul, de ce m-aș tulbura?

Oricum, sfârșitul va fi nud și plin de statui devorate...

Stropi de zâmbet plouat

O nouă zi aleargă pe un drum greșit,
O nouă viață plină de farse și pământ...
Respir,
Mor,
Si din nou renasc...

Fiecare oră mă poartă prin lumea generațiilor noi.

Experții spun că omul râde de 15 ori pe zi...
Eu, însă,
Azi râd miliarde,
Mâine mă înec în sec...

Mijloc de excepție

Gândesc un gând, negândit până acum,
Știrbesc un foc din care iese fum.
Amarnica vedere se pierde într-un orizont târziu.
Aș vrea să fiu și-apoi să nu mai fiu...

Colonia declarațiilor fără înțeles

Un cer debusolat inspiră frica viitoarelor plictiseli,

Un soare putred luminează prezentul fără acoperiș.

Pășesc murdar umbrele unui trecut glorios.

Solidar, gându-mi trăiește doar cu ieri... 

Fardez câteva fabulații triviale,

Ce-și merită soarta la cinci metri sub pământ.

Fără atenții supuse și justificări cobite

Infinitul tăcerii culege noime mortale...

Sentiment rezervat

Leg de gâtul iubirii o funie împletită din păcate,

O spânzur cu cruzime de norii posomorâți.

Limba ei salivează nervi,

Aceștia curg șiroaie din cer

Pe pământul bătut de urmele morților setoși...

Cu ochii ieșiți din orbite,

Ea își numără dinții lipsă.

Gândurile-i împrăștiate

Varsă sânge prospăt peste țărâna prăfuită.

Vocea din adâncul ei zbiară:

Vreau să exist!

Nu-i dau vreo șansă de supraviețuire,

Îmi arunc urechile pe un deal fără vale,

Prefacandu-mă că nu-i aud disperarea.

La final, o înjunghii cu cel mai ascuțit cuțit

Și-i arunc organele într-o groapă săpată din timp.

Ucid iubirea,
dar reînvie mai estetică de fiecare dată.

Lordamor - Drawn To Death

Gothic cimentat în tortura nopților

Teroare înmuiată în zoaie de sânge beteag,
Vrăjitori călare pe mături putrede,
Guzgani proști cu creieri de purice,
Corbi sugativi ce-și iau doza de lichid otrăvit.


Animale preschimbate în oameni jegoși.


Infernul bate cu pumnii în piept
până și-l dezbate deplin.
Din interior i se desprinde răutatea în bucăți de muște flămânde,
Care împrăștie zumzet dezordonat prin univers...


Toate astea bântuie lumea mea
și nu pot evada de acolo.
Sufletul se ține scai,
N-am uneltele necesare să-l zdrobesc,
Să-i arunc straiele în eternitatea moartă.


Se lasă o altă noapte bătrână,
Vopsită în culori șterse.

Contur de elemente vechi

Frație,

Luptă și iubire.

Pete hazlii...

Întuneric revărsat în cale.

Implant de secunde

în inima unui ieri pierdut.

Eul nume, ochi și inimi...

În ochii mei,

doi,

locuiesc alți mii de ochi.

Unii văd ce trebuie să vadă,

Alții se mișcă în sens opus,

privesc neautorizat...

În inima mea,

una,

Se zbat alte mii de inimi.

Unele simt în trecut,

Altele în prezent,

dar nici una

în viitor...

În numele meu,

singurul,

există alte mii de nume,

în alte mii de vieți

și alte milioane de gânduri...

În mine

zburdă mai multe miliarde de EU-ri,

Care mai triste,

vesele,

mari,

mici,

prietenoase,

solitare,

noi,

vechi,

banale,

originale,

haioase,

frumoase,

vagaboande,

...

Dar,

nici un ochi,

nume,

inimă,

EU... 

nu iubește.

Schimb pentru schimb

Miroase a cuvinte dulci aruncate în vânt,

la timpul nepotrivit.

Simt lașitatea fâlfâind într-o pictură contemporană.

Iubesc neânțelesul unor ochi plini de autism.

Respir câteva vise împlinite,

cărora nu le pot face față,

Și sap adânc grădina buruienoasă a sufletului,

Poate găsesc fericirea tipărită,

undeva,

în adâncime...

Aș vinde tinerețea și inima mea de femeie dezolată

pentru altă viață,

alt secol,

alte culori...

Mi-a spus un filosof:

Cei corecți aruncă zarul cu fragmentul cel mai umbrit,

întotdeauna...

Filosofia Libertatii

Merita vazut!!!!!!!!

Suspans

Îmbrățișează-mă lacom,

Umple nudul din inima mea

Cu sentimente trainice.

Îngână ceva

să-ți memorez vocea

pentru mii de veacuri înainte.

Prinde-mă de mâini

și aleargă cu mine spre împărăția ceremoniilor virtuale,

Vreau să ne sfințim acolo iubirea,

Într-un cavou înflorat...

Vom semna actul viitorului,

cu un stilou de culoare gri,

fără a ne schimba identitatea strămoșească...

Fantomele invizibile vor fi martori

când vom ciripi făgăduința...

Știu,

cer doar o zi...

Tu fixezi sentința finală...

Și,

totuși,

s-ar putea,

Mâine NOI nu va exista ?!

Dincolo de...

Dincolo de închisoarea membrelor

se ascunde libertatea sufletului curat...

Dincolo de caractere defecte

sălășluiește perfecțiunea...

Dincolo de moarte

întâlnești nemurirea...

Dincolo de mister

descoperi drama unui adevăr istoric...

Dincolo de mine

dai de un pustiu desculț...

Înec în gol

În liniștea nopții asculți iar tăcerea,

Zărești felinare ce ard neîncetat...

Și iarăși tristețea ți-acoperă lumea

Și gînduri dispar, ca stele ce cad.

O grea vijelie în suflet mocnește,

Și-i frig ... și ți-e frică de necunoscut.

Respiri aer rece, uitînd de probleme.

Îți zice-a ta sine că totul rămîne trecut.

Pe muchie de soroc simpatic

Hypnos a încuiat noaptea într-o pivniță uriașă,

Iar cheia predestinată a aruncat-o în oceanul păcatelor nemântuite...

Întregul Univers s-a luminat la față.

De astăzi, zilele se dizolvă în împărăția timpului,

pentru a renaște alte zile.

Soarele nu mai obosește să ardă neâncetat,

Lumea nu-și mai doarme jumătate de viață

și nici nu mai visează "cai verzi pe pereți".

Speranța de viață crește dublu...

Diminețile nasc dimineți,

Dorințele prind aripi

și colorează existența însuflețită într-un alb plauzibil,

fără margini...

Gânduri de nimic

O lumină se revarsă în deșert,

Acoprind pustiul cu raze gălbui,

Totuși e frig, căldură nu-i.

Prezentul,

Trecutul,

Viitorul e incert...

Cine va ști și cui să-i spui

Că sufletul ți-e gol?

O deșertăciune imensă te apasă...

Să zâmbim tot zâmbetul fals din noi,

Să aiurim de griji și de nevoi,

Ne-ar părea viața mai radioasă.

Și-om devenim acei strigoi,

Care luptă pentru nimic.

Capriciul existenței

Suntem robi înzestrați cu simțuri nefirești,

Așteptăm libertatea alegerii,

Vis sau realitate.

Ambele împotmolite până la brâu

în randamentul unei vieți măsurate.

Iubire incoloră

Lumina înlăcrimată umezește respirația nopților obscure,

Dispare forever dinastia morților sinucigași,

care s-au aruncat de pe tunelul fericirii

într-un gol fără sfârșit.

Tragedia nebunilor îndrăgostiți a pătat peisajul secolului venetic

de esența îndoielii pragmatice.

Culoarea amorului dintre două fiinte muritoare își abandonează farmecul...

Să mori din dragoste nu mai este la modă.

Briză de imaginație banală

Viziuni credibile agață termeni transpirați de realitatea ireală...

Toate zilele lui AZI dansează în jurul minciunilor adevărate,

Și tot spațiul cotropit de speranțe deșarte visează avioane de hârtie.

Luna fracțională a nopților își varsă amarul galben peste pământul murdar

de cadavrele speciilor dispărute, cândva,

în negura uitării de mâine...

EU am apărut dintr-o poveste albă, goală, nescrisă.

Viața îmi curge printre litere fugare,

Necitite de tine,

Neauzite de nimeni.

Doar de abisul nopților virgine...

Nu pot citi pe întuneric,

Nici tu,

Nici el,

Nici ea...

Doar presupunem ceea ce dorim să vedem, auzim

și să simțim.

Vrem imposibil de povești inexistente...

Și EU,

O filă albă:

fără trecut și viitor...

Doar prezent:

O filă...

Castel de nisip

Castelul primei iubiri,

demult, s-a facut praf,

A ramas doar nisipul împrăștiat de amintire.

Nu mai locuiește nimeni în el,

Nici visele,

Nici viziunea,

Nici ecoul ...

Stăpânii vechiului castel prăbușit

și-au construit alte temelii de iubire,

mai traince,

mai noi,

mai perfecte...

Au țintuit alte suflete și au îndrăgit alte inimi,

până calea destinului a ajuns la răscruce...

Într-un final, s-au surpat toate temeliile.

Manole a sacrificat-o pe Ana,

Pentru că iubirea cere victime

Întotdeauna...

În zadar modelezi clădiri dragostei...

În zadar...

Nu se satisface,

Nu se mulțumește niciodată...

Și nu mai crea scenarii pozitive, negative, sentimentale...

Iubirea crede doar în pierzanie,

Se spală cu apa morților,

se hrănește cu emoții,

Și trăiește doar în trecut...

Castelul primei iubiri s-a prăbușit demult,

Dar a rămas nisipul...

Duminica

În fiecare duminică

văd în ochii soarelui

orizontul speranțelor...

Duminica

pământul e mai rotund,

oamenii mai sinceri,

orele dau culoare vieții,

secundele au un sens...

Și dacă fac un restart memoriei,

călătorind printre anii rătăciți,

banalitatea se cocoțează fermă

în mijlocul săptămânilor...

Duminica

Părintele universului și-a sfințit creația,

Părinții mi-au dat viață,

Fiul lui Dumnezeu s-a născut a doua oară...

Duminica

bat clopotele fericirii

în toate lăcașele sfinte,

peste tot globul,

în fiece casă,

în toate inimile pulsatoare...

Doar duminica

capăt viață,

viață,

viață ... la infinit!

Iubirea

Iubirea nu o întâlnești

la orice colț al străzii,

Nu apare atunci când o chemi,

Nu răsare dintr-o dorință supremă ...

Iubirea este o atenție sacră

oferită de Dumnezeu,

când te aștepți cel mai puțin.

Războiul iubirii de apoi

Focul tău în inima mea 

mocni-va cu scântei exuberante,

Dragostea mea și dragostea ta 

pluti-va într-un vid plin de viitor.

Două suflete,

Tu și Eu,

Ne vom regăsi, târziu ...

Mâine va fi ziua noastră,

Mâine vom arde lumânările trecutului fără noi,

Mâine vom pedepsi singurătatea,

Mâine ne vom bea sângele unul altuia

Și vom deveni nemuritori ...

Stafiile există

Trăiesc într-o casă pe care nu am construit-o ... E bântuită rău de fantomele unor morți fără urmași. Sunt setoși, îmi beau cafeaua zi de zi. Cum o prepar se dizolvă, se varsă pe podea ...
Bine că nu sunt consumatoare de alcool, că de altfel, nu mai gustam gram...
Trebuie să plec de aici, cât mai accelerat ... Prezența lor mă chinuie îngrozitor, îmi mănâncă orele și fac gălăgie noaptea, le aud mereu. Pentru ele mi-am schimbat regimul și m-am căsătorit cu insomnia.

Fără cuvinte

Lumea exterioară are să-mi provoace răni,

Doar tu îmi tămăduiești cicatricile.

Fără urme de gelozie și slăbiciune,

Îmi luminezi zilele,

Aduci soarele

Și conturezi paradisul pe pământ.

Altceva, mereu

Insomnia unui veac suspect

mi s-a implantat în oase...

Pictez noaptea pe un boț de catifea antică,

și ți-o dărui ție.

Tu, cu ochii orbi,

o cercetezi,

o atingi domol

și-i respiri anii...

Îmi spui că ai nevoie de ceva nou, 

ceva ce nu îți pot dărui:

Lumina...